După 20 de ani petrecuți în străinătate, am luat decizia de a mă întoarce acasă, în România. Întoarcerea nu a fost o alegere ușoară, dar a fost una necesară, pentru mine și pentru drumul pe care l-am parcurs în viață. Am plecat cu visuri mari, am acumulat experiențe valoroase, dar după două decenii am simțit că e momentul să revin. Totuși, întoarcerea a venit cu propriile provocări – unele așteptate, altele care m-au luat prin surprindere.

Sentimentul de a fi străin în propria țară

Unul dintre primele lucruri cu care m-am confruntată a fost sentimentul că, deși mă întorc „acasă”, acest „acasă” nu mai este așa cum mi-l aminteam. Străzile, locurile, chiar și oamenii – toate păreau diferite. Prietenii de altădată aveau viețile lor, uneori atât de schimbate, încât părea că ne-am pierdut legătura. În primele luni, am trăit un sentiment puternic de dezrădăcinare. Mă așteptam să mă simt „acasă” din prima clipă, dar am realizat că acel „acasă” nu mai era exact cum l-am lăsat.

Ce m-a ajutat să depășesc acest sentiment a fost să îmi permit să simt, fără să mă judec. Am înțeles că este firesc să treci printr-o perioadă de adaptare, și că nu este o întoarcere simplă, ci o reinventare. Am lăsat loc pentru tristețea despărțirii de amintirile vechi, dar și pentru entuziasmul noilor descoperiri.

Șocul cultural invers

După atâția ani trăiți într-o cultură diferită, m-am obișnuit cu un alt stil de viață, cu o altă mentalitate. Întoarcerea în România a adus un fel de șoc cultural invers. Unele lucruri care odinioară mi se păreau normale aici au devenit străine. Modurile de interacțiune, anumite aspecte legate de societate, unele valori – toate mi-au dat sentimentul că, într-un fel, nu mai aparțin.

Am ales să abordez această provocare cu curiozitate. În loc să mă las copleșiță de aceste diferențe, am încercat să le explorez și să le accept ca parte a noului „acasă”. Am învățat să nu compar mereu cele două culturi, ci să îmbrățișez aspectele pozitive din ambele lumi.

Relațiile cu cei dragi

Un alt aspect delicat a fost reconectarea cu familia și prietenii. În 20 de ani, viețile noastre au mers pe drumuri diferite. Relațiile nu mai erau așa cum le lăsasem și uneori am simțit o distanță emoțională care nu fusese acolo înainte. A trebuit să reîncep multe conexiuni de la zero.

Am învățat că pentru a reconstrui aceste relații este nevoie de sinceritate și răbdare. Am vorbit deschis cu cei apropiați despre schimbările prin care am trecut și am ascultat cu empatie povestea lor. Am creat, astfel, un spațiu nou în care să ne redescoperim. În același timp, am acceptat că unele prietenii pot rămâne în trecut, dar asta nu înseamnă că nu îmi pot face noi conexiuni care să reflecte cine sunt acum.

Integrarea profesională

În ceea ce privește cariera, întoarcerea a fost un salt. După ani petrecuți într-un alt mediu profesional, m-am confruntat cu o piață a muncii diferită, cu noi provocări și o altă abordare a lucrurilor. Chiar dacă venisem cu o vastă experiență internațională, a trebuit să mă adaptez la noile realități și să învăț să navighez pe o piață de muncă dinamică.

M-am concentrat pe a aduce tot ceea ce am învățat în străinătate în noua mea viață profesională aici. Flexibilitatea și deschiderea către noi oportunități au fost esențiale. Faptul că acum îmi desfășor activitatea în București, într-un spațiu dedicat coachingului, m-a ajutat să mă simt din nou conectată cu ceea ce fac, dar într-un context care mă reprezintă și în care îmi pot folosi întreaga experiență acumulată.

Cum am depășit aceste dificultăți

Un lucru esențial care m-a ajutat să trec prin toate aceste provocări a fost **auto-compasiunea**. Mi-am permis să fiu blânda cu mine însămi și să înțeleg că orice schimbare majoră vine cu momente de incertitudine. Am acceptat că este în regulă să am și zile mai grele, dar că acestea fac parte din procesul meu de adaptare.

Susținerea celor din jur, dar și implicarea în sesiuni de coaching, m-au ajutat să îmi clarific emoțiile și să le gestionez. A vorbi cu cineva care înțelege procesul de tranziție a fost extrem de benefic. În același timp, m-am concentrat pe a-mi crea **noi rutine**. Am explorat orașul, mi-am refăcut legăturile cu comunitatea și am descoperit locuri și activități care mă fac să mă simt din nou ancorată în prezent.

Nu a fost un drum ușor, dar ceea ce am învățat din această experiență este că întoarcerea acasă nu înseamnă revenirea la cine ai fost, ci construirea unei versiuni noi a ta, care îmbină toate lecțiile și experiențele trăite în acești 20 de ani. Schimbarea aduce mereu oportunități, și odată ce am îmbrățișat această idee, am reușit să transform întoarcerea mea în România într-o experiență profundă și plină de sens.